A – Familia Răceanu                                                                                         Inapoi la Prima Pagina

 

Prima menţiune documentară a familiei este din 1854 despre Aniţa Răceanu, de la care am construit Arborele genealogic al familiei, care a detinut  o “moşie” de 66, 4410  ha ȋn comuna Raci, satul Condeieşti, plasa Turceni, judeţul Gorj, ce se ȋntindea din culmea Bolboşilor (hotarul cu comuna Bolboşi) şi pȃnă ȋn culmea Urdarilor (hotarul cu comuna Urdari).

Cei 3 copii, Panache, Iacovache şi Costache, au ȋmpărţit moşia de la Raci ȋn 3 părţi (“curele” din culme-n culme), acestea revenind ulterior moştenitorilor lor: Aurelian, Iulia şi, respectiv, Vasilache.

Costache a avut un singur băiat, pe Vasilache iar acesta a avut 2 copii: o fata, Elena, (căsătorită cu preotul Emanoil Frumuşeanu din satul Frumuşei, comuna Licurici, plasa Tg. Cărbuneşti, jud. Gorj) şi un băiat, Ion (nea Ionică, “burghezu”), ce a moştenit cureaua de pămȃnt de la Raci.

Iacovache a avut doar o fată, Iulia, căsătorită cu un colonel (Mihăilescu) din Bucureşti; nu s-a implicat direct ȋn agricultură astfel ȋncȃt cureaua de pămȃnt moştenită la Raci a dat-o ȋn arendă.   

Panache a avut 2 copii: o fata, Pelaghia, ce a decedat de tȃnără şi un băiat Aurelian ce a moştenit ȋntreaga curea de pămȃnt de la Raci.

Aurelian (străbunicul meu) a fost ȋntreprinzător (implicat in afaceri) astfel că a reuşit cumpărarea unei noi moşii  de 103,1540  ha ȋn satul Baniu, plasa Turceni, judeţul Gorj. Banii au rezultat din vanzarea peştelui obţinut din arendarea unor lacuri de la Dunare (ȋn sudul judeţului Dolj) şi din zestrea primei soţii Cleopatra (decedată de foarte tȃnără). A avut 6 copii: Ecaterina, Aurelian, Dumitru, Aurelia, Nicolae şi Gheorghe.

Ecaterina a moştenit un sfert din moşia de la Baniu şi a fost căsătorită cu Alexandru Velican, proprietar din comuna Fărcăşeşti, judeţul Gorj. “Tanti Caterina” a fost o fire aventuroasă, ȋi plăcea să călărescă şi trecea dealurile dintre Fărcăşeşti şi Raci echipată ca o amazoană cu cizme şi cravaşă. După 1948, i s-a confiscat averea (de la Baniu şi Fărcăşeşti), i s-a dat domiciliu obligatoriu la Tg-Jiu unde a lucrat ca muncitor necalificat la o fabrică de conservat fructe de pădure: ȋn lipsa condiţiilor minime de protecţie a muncii, lucrul cu bioxid de sulf (SO2, gaz) i-a distrus plămȃnii şi i-a adus un sfȃrşit prematur.

Aurelian, (“jr”, cum s-ar putea zice) a decedat in timpul Primului Război Mondial (1916 – 1918): o cruce de ciment, aflată ȋn curtea bisericii de la Raci, ȋi păstrează amintirea.

Dumitru a moştenit un sfert din moşia de la Baniu. El ajuns colonel ȋn Armata Regală Romȃnă dar după 1948 a fost urmărit de regimul comunist şi a fost nevoit să-şi ‘piardă urma’ pe şantiere, facȃnd munci necalificate pentru a se ȋntreţine (ȋntre altele, a instalat borne kilometrice pe şoselele din munţii Gorjului).

Aurelia a moştenit un sfert din moşia de la Baniu, s-a căsătorit cu inginerul topograf (‘hotarnic’) Gheorghe Tabacu (‘nea George’) şi a trăit la Bucureşti. A avut un fiu, Dumitru, care, ȋn pofida trecutului “moşieresc” al mamei sale, a ajuns ziarist la “Romȃnia Liberă” (chiar secretar al Organizaţiei de bază PCR, pentru un timp). A dovedit un caracter oportunist (relaţiile cu familia de la Raci au fost rare şi pe ascuns) dar avut un real talent de epigramist şi un ‘condei bun’.

Nicolae  (“nea Nae”, “boier Nae”) a moştenit un sfert din moşia de la Baniu şi a fost căsătorit cu Dochia Urdăreanu din satul Artanu, comuna Raci, plasa Turceni, judeţul Gorj. A fost un personaj pitoresc cu un caracter mai libertin, “oaia neagră” a familiei, ȋi plăcea să bea cȃte-un pahar “mai mult” şi atunci “făcea circ”: mergea călare ȋn satul vecin Condeieşti la cȃrciuma fratelui său Gheorghe şi cănd nu i se mai onora comanda (nu i se mai dădea de băut) ȋncepea să facă scandal şi să tragă cu pistolul ameninţȃnd pe toată lumea. După 1948, i s-a confiscat averea de la Baniu şi i s-a fixat domiciliu obligatoriu la Tg-Jiu unde a lucrat ca muncitor necalificat la IGO (ȋntreprinderea ce se ocupa cu strȃngerea gunoaielor menajere); la un moment dat s-a “ajuns”: a reuşit sa-şi cumpere o căruţă şi devenise căruţaş …

        Gheorghe (“Georgică”, bunicul meu) a moştenit moşia de la Raci (din Condeieşti - 29,6074 ha) şi s-a căsătorit cu Speranţa, fiica preotului Constantin Frumuşeanu din satul Frumuşei, comuna Licurici, plasa Tg. Cărbuneşti, jud. Gorj. A fost o personalitate polivalentă: a urmat ‘Teologia’ devenind preot pentru o viaţă ȋn comuna Raci, mai ȋntȃi la Parohia Raci (de centru) şi apoi la Parohia Artanu (din satul Artanu). A urmat si 2 ani de medicină, astfel ca a fost şi “doctorul”/sfătuitorul pe probleme medicale al locuitorilor din comuna Raci şi ȋmprejurimi. A audiat şi cursuri de drept astfel că a fost şi “avocatul”/sfătuitorul pe probleme juridice al locuitorilor din zonă. Ȋn perioada interbelică a deţinut (pe numele soţiei Speranţa – bunica mea, ȋntrucȃt ca preot nu avea voie să facă afaceri) o moară de cereale, o batoză de treierat, un tractor şi o cȃrciumă dar a avut şi un autobuz care făcea săptămȃnal cursa Raci – Bucureşti şi retur. Din cauză că vindea ‘pe caiet’ şi făcea afacerile ‘pe datorie’, legile de anulare a datoriilor agricole din perioada crizei economice din 1929 – 1933 i-au băgat ȋn faliment toate afacerile iar bunica mea a fost ȋn pericol să facă puşcărie pentru datoriile comerciale pe care le aveau: pentru a ieşi din impas au trebuit să vȃndă terenul din Frumuşei (Gorj) primit drept dotă la căsătorie. A avut 3 băieţi: Constantin, Dumitru şi Aurelian.

Aurelian a urmat Liceul "Tudor Vladimirescu" din Tg-Jiu, apoi Facultatea de drept şi devenind magistrat profesând ca notar şi judecător în multe localitaţi din ţară; nu a fost căsătorit.

Dumitru s-a nascut la 13 octombrie 1920, a urmat Liceul Militar din Craiova şi, ca sublocotenent activ, a luptat în al II-lea Război Mondial în cadrul Regimentului 94 Infanterie, pierzându-şi viaţa în stepele Kuban-ului din Caucaz, la ora 7 dimineaţa a zilei de 05 octombrie 1942: a fost înmormântat  în Cimitirul Eroilor Armatei Regale Române din localitatea Abinskaia, Ținutul Krasnodar, Federația Rusă (1.500 km sud de Moscova). Ultima scrisoare trimisă acasă de pe front poartă data 6 august 1942.

Constantin (Titi), tatăl meu, a urmat Liceul "Tudor Vladimirescu" din Tg-Jiu şi apoi Facultatea de teologie din Bucureşti devenind preot: întreaga viață a slujit la Biserica de la Raci pe care, cu ajutorul Sindicatului minerilor din bazinul minier Gorj (condus de Marin Condescu), a restaurat-o reuşind s-o re-sfinţească ȋn anul 1992.